Ce este învățarea? Doar e clar - să ții minte ce te învață la școală. Nu? Sau?
Da, și asta, dar și multe altele, pentru că, de cum ne naștem, începem să învățăm. Întrebarea cea mai interesantă este însă, cum știm să învățăm atunci când ne naștem și nu știm nimic? Și mai apoi, cum ținem minte ce ne învață profesorul la școală? Ce mecanisme și procese au loc în creierul nostru, de ajungem să învățăm să vorbim, să mergem, să citim, să calculăm, să știm unde se află Roma, de ce are nevoie o plantă pentru a crește sau care e circuitul apei în natură?
Neuroștiința a descoperit și descoperă în continuare lucruri fascinante despre cum funcționează creierul nostru. Și, printre altele, a descoperit și cum funcționează învățarea, ce procese au loc în diferitele părți ale creierului și faptul că există două tipuri de învățare:
- una conștientă și
- una non-conștientă,
Ambele sisteme se aplică și în învățarea la școală, printr-o învățare activă. Aceasta presupune ”implicarea copiilor în procesul de învățare prin activități și/sau discuții, fiind opus ascultării pasive a predării din partea unui expert” (Scott Freeman et. al.).
Învățarea activă utilizează deseori rememorarea unor informații deja cunoscute de către copii, pe care sunt ”construite” noțiunile noi. Ca de exemplu, atunci când copiii învață despre anotimpuri, ei știu deja, că, de-a lungul anului, există perioade mai calde și mai reci, că se întâmplă schimbări în natură, în vreme, etc. Acest tip de învățare activă folosește abilitățile de gândire de ordin superior ale copiilor, respectiv sinteza, analiza, raționamentul, înțelegerea, aplicarea și evaluarea.
Atunci când învățăm în mod conștient, în creierul nostru, în așa numita memorie de lucru, se creează noi legături neuronale. Pentru ca acestea ”să rămână” și să nu se risipească după câteva ore sau zile, ele trebuie ”consolidate”. Cu cât aceste legături devin mai puternice, prin exersarea, aplicarea activă a noilor informații, concepte sau tehnici, cu atât mai mult ele se stabilesc în memoria de lungă durată.
De ce este important să știm despre memoria de lucru? Pentru că ea este cea care ”înșală” copiii în a crede că au învățat, în special atunci când își lasă învățarea pe ultima clipă, cu o zi înainte de test. Și mai este important de știut, că memoria de lucru este limitată! Ce înseamnă asta? Înseamnă că, ceea ce ținem minte ascultând o lecție nouă, citind lecția o dată sau făcând un exercițiu similar cu ceea ce am primit la clasă, își face loc în memoria noastră de lucru, îndepărtând alte informații, care au fost ”depozitate” acolo și nu au fost consolidate.
Cum putem ”muta” informațiile din memoria de lucru în cea de lungă durată? Pentru aceasta există mai multe metode și tehnici.
îi ajută pe copii să se concentreze în mod conștient asupra a ceea ce încearcă să învețe.
Cu cât rememorăm mai des și în mod conștient informațiile învățate, cu atât mai consolidate devin ele în memoria noastră de lungă durată.
Cel de al doilea sistem de învățare se bazează pe învățarea non-conștientă a informației, care se realizează prin exersarea pe perioadă îndelungată a acelorași acțiuni, abilități, funcții. El este mai răspândit în pedagogiile alternative și mai puțin în școlile tradiționale, deoarece necesită timp prea îndelungat, pe care profesorii, de regulă, nu îl au la dispoziție. El este totodată modul prin care copiii învață în primii ani de viață, atunci când învățarea conștientă nu este încă posibilă.
Avantajul acestui sistem este însă, că informațiile ajunse în memoria de lungă durată sunt mai stabile și sunt procesate mult mai rapid decât cele consolidate prin învățarea conștientă, putând sta la baza învățării mai avansate. Un exemplu la îndemână este învățarea tablei înmulțirii, care este repetată de-a lungul mai multor ani din ciclul primar, astfel încât, majoritatea elevilor, atunci când sunt în clasa a V-a pot răspunde automat, ”fără să gândească”, la întrebarea ”Cât e 4 x 5?”. Astfel se poate trece mai departe la înmulțirea fracțiilor sau a numerelor zecimale.
Antrenarea acestui mod de învățare îi poate ajuta pe copii:
- în intuirea unor reguli, fără ca acestea să fi fost transmise explicit sau
- în determinarea unor categorii sau diferențe între categorii sau lucruri, fără a fi fost explicate (de exemplu diferența între fracții și zecimale)
- în accesarea mult mai rapidă a informațiilor decât prin învățarea conștientă
- în învățarea mai avansată, care se bazează pe cunoștințele acumulate prin această metodă.
Ce metode și tehnici putem aplica pentru a ajuta copilul să învețe prin acest sistem? Iată două dintre ele: exersarea intercalată și repetarea spațiată.
De exemplu, atunci când copilul învață o limbă străină, exersarea intercalată ar presupune nu doar exersarea separată a timpurilor verbale prezent, imperfect și viitor, ci exersarea lor împreună, astfel încât copilul să înțeleagă cu adevărat diferențele dintre ele.
Copiii pot fi sprijiniți prin această metodă în special în cazul informațiilor, pe care ei le încurcă în mod repetat.
Ea se bazează în principiu pe repetarea informațiilor la diferite intervale de timp. Acest lucru ajută creierul să consolideze informația.
De exemplu, dacă copilul dorește să se pregătească pentru un test anunțat, care va avea loc săptămâna viitoare, el ar trebui să repete materia în fiecare zi până la test. Sau dacă vorbim despre informații, de care copilul va avea nevoie cu siguranță și anul viitor, atunci acestea ar putea fi repetate o dată la trei săptămâni. Nu există însă o regulă generală legată de perioadele în care ar trebui să aibă loc repetarea. Unii copii au nevoie de repetări mai dese decât alții - aici intervine decizia părintelui în funcție de vârsta, experiența anterioară cu informația din domeniul respectiv și capacitățile de memorare ale propriului copil. O metodă destul de răspândită în occident de aplicare a repetiției spațiate este metoda de memorare în cinci pași.
Încă două sfaturi importante la final:
Cele două sisteme de învățare nu sunt separate, ci ele se completează și susțin reciproc. De ce sunt ele importante pentru noi? Pentru că noi, părinții, ne cunoaștem cel mai bine copiii și putem astfel să îi sprijinim și ajutăm în mod direct în crearea unor obiceiuri sănătoase de învățare, în exersarea de metode și tehnici, care să le facă învățarea mai ușoară și mai plăcută.
Bibliografie:
Barbara Oakley, Beth Rogowsky, Terrence J. Sejnowski: ”Uncommon Sense Teaching. Practical Insights in Brain Science to Help Students Learn”, TarcherPerigee, 2021
Pooja K. Agarwal, Patrice M. Bain: ”Powerful Teaching. Unleash the Science of Learning”