Fișa de lucru se adresează în special copiilor din ciclul primar dar poate fi adaptată și pentru alte grupe de vârstă.
Încă de când suntem mici învățăm cu ajutorul simțurilor. La școală se pune accentul mai mult pe simțurile văzului și auzului. Dar cum ar fi să încercăm să descoperim împreună cu copiii primăvara prin TOATE cele cinci simțuri? Astfel copiii nu numai că fac un exercițiu de imaginație și percepție, dar vor trece și prin exercițiu de a exprima aceste percepții în cuvinte, propoziții sau chiar prin mici desene.
UTILE:
1. Pentru a ajuta copiii în perceperea cu ajutorul simțurilor, ieși cu ei în natură sau în grădina școlii, acolo unde există. Ajută-i prin mici întrebări sau sugestii să devină conștienți cu propriile simțuri de lucrurile din jur: ce s-a auzit? ce bine miroase! etc.
2. Adună apoi pe tablă împreună cu ei adjective care descriu: frumos, cald, dulce, moale, plăcut, etc.
Pentru a salva fișa pe calculatorul tău, dă clic de dreapta pe ea și selectează ”Salvează imagine ca”.
Mult succes și multă bucurie cu această fișă!